Red rose, red traby

Azi se fac 6 luni de când cărnosul și de acum flăscosul-grăsimosul penis de masă s-a lăsat de fumat. Aplauzele să înceapă din rândul din spate spre înainte, așea ca în Ghencea când joacă Urziceniul prin fo ligă d-asta ieuropeană. Dar deși m-am lăsat de fumat, fizic vorbind, mental bag cam două pachete jumate pe zi. Ce înseamnă să fumezi mental? Adică să te relaxezi tragând aer în piept ca și când ai fuma și să-ți imaginezi că bagi tutun în plămân contemplând la diverse imbecilități. E…asta făceam eo deunăzi în Zlatina(cu ”s”), în spatele unor blocuri, în buburuza mea roșie, ascultând așea în surdină ”Somebody to love” și scrumând din când în când din ochi. Afară era o vreme foarte comună. Atât de comună încât nu știu să-ți spun cum era, ce pot să-ți spun cu certitudine însă este că în jurul mașinii mele se așternuse o liniște de-ți înțepa timpanele, iar prin geamul întredeschis se strecura un miros ca de ars, genul ăla de miros pe care-l simți atunci când aprinzi prima oară lemnele-n sobă. Știi care? Ăla așa a curat, a umed, puțin amar. O fi fost de la țigările mele? Mă rog…Și cum stăteam eo contemplând la cât de imbecil sunt că fumez imaginar și că ar trebui să mă las că nu-mi face bine, la un moment dat din partea stângă apare fulgerător un blugist. Pentru mine, un blugist este un om care a dezvoltat atât de mult o obsesie pentru textilele albastre de bumbac, încât are din acest material tot arsenalul posibil, începând cu geaca, continuând cu chiloți și terminând cu ciorapi cu textura ce imită faimosul tricot. Blugistu nu era orice fel de blugist, era un blugist romantic dotat cu un fir de trandafir roșu, pasional. Așa…Și vine el din stânga foarte grăbit și se oprește undeva la 3-4 metri de mașinuța mea, luând poziția de gazelă din aia de simte prezența leului în tufișuri, cu urechile ciulite și întorcându-și capul giroscopic, asemeni unui ac de busolă așezată pe o tiribombă. Dă vreo două rotocoale cu privirea, apoi la fel de subit ca și apriția lui, se ciuci în spatele unui taxi oprit probabil să ia vreo comandă telefonică. Preț de 10 secunde nu se întâmplă nimic, după care taximetristul, uitându-se în oglindă probabil, făcu ce ar face orice om normal la cap: se puse în mișcare. Blugistu împrumută brusc obiceiuri de soldat american aflat în patrulare prin Irac, cu floarea ținută de cotor și cu bobocul la subraț ca și când ar dosi vreo pușcă ceva, mergând tiptil, aplecat ușor spre înainte, în spatele taxiului. Merse cam…cât să zic…cam 6 metri apoi își schimbă traiectoria spre stânga, abandonând mașina ce-i fusese camuflaj, precum fac ăia din filme când se despart de tanc. Toată mișculația asta se petrecu până în dreptul unui Logan albastru închis, în care se aflau două persoane de sexe opuse aflate într-o conversație. Conversația normală a celor doi oameni normali, aflați într-o mașină normală pe cea mai normală stradă la cea mai normală oră, se termină instantaneu în momentul în care soldățelul nostru ajunse-n fața mașinii și hotărî că tot ce se întâmpla în fața ochilor lui e prea normal ca să rămână așa. Ocoli elegant botul mașii țintuindu-se lângă portiera din dreapta, având totodată grijă să emoționeze toate persoanele ce se aflau pa stradă în acel moment, inlusiv pe mine, cu de acum nemuritorul tril: ”Dă-te fă-n morții mă-tii jos că te omor!” Reacția nu întârziă să apară: oamenii se opriră din mers, eo mai scrumai o dată din ochi, iar ăia din mașină nu făcură nimic. Văzând el că urlând ca un dobitoc începe să semene cu radiou, se mai calmă, luând-o spre spatele mașinii unde, odată ajuns, se și hotărî să-și așeze tabăra. Își sprijini târtița pe portbagajul mașinii, moment în care apucai și eo să-l văz la față: slab, părul lins pe-o parte, gen Pițurcă dar fără volum, ochii negri și mari, dar tulburi probabil și de la gelozia care pusese stăpânire pe el, două riduri de expresie îi brăzdau violent obrajii lipiți de maxilar făcând ca portretul tânărului amorez să aducă a demență. Nu apuc să admir prea bine trăsăturile eroului nostru căci mașina pe care se spijinea se puse în mișcare, cu tot cu iubirea lui. Disperarea îl cuprinse și parcă raționalul ce pentru o clipă reușise să-l liniștească, cât timp își trăsese sufletul, fusese aievea. Sări iute din spate, alergând paralel cu automobilul ce se punea în mișcare, lovind cu pumnul în geamul plafonul mașinii și blestemând cu vocea din ce în ce mai fără de vlagă în timp ce se chinuia să nimerească reflexia de pe geam a chipului femei cu bobocul de trandafir, de-acuma rupt. Dar era degeaba…Cei doi nici măcar nu se uitară spre el și încet-încet liniștea care domnea cu 3 minute-n urmă se așează iar peste strada păcătoasă. Însă omul nostru se pare că avea suflet de spartan căci nu părea să se liniștească. În timp ce cei doi se făcură nevăzuți în prima intersecție pe care o întâlniră, omu nostru, cu ultimele puteri, scoase niște chei de mașină și urmând același traseu pe care-și făcuse apariția, adică prin fața mașinii mele, îndreptându-se către…către un trabant roșu tunat cu nr OT-nu rețin-WYP. =)) Oricât de simpatic îmi devenise și oricât de rău îmi părea de el când îl vedeam așa părăsit ca un cățeluș, nu putui să nu mă eliberez de tensiune prin cel mai diabolic râs. Scena era de vis, una într-o viață aș spune! Acceleră puternic urmând calea celor doi însă trabantul rămâne doar un carton al cărui motor funcționează chiar și cu țuică, ce să-i ceri…Se schimbară trei guverne până ajunse el în intersecție, unde se pierdu precum o nălucă. Nu știu dacă până la urmă i-a prins pe cei doi, dar pentru mine întâmplarea asta rămâne exemplul ideal de tenacitate: un trabant în urmărire. Ce înseamnă și viața asta domnule! Degeaba le oferi iubire, mașini, romantism…niciodată nu poți să știi ce e în caPU LA femei.
Ridicai geamu, mă dădui jos din mașină, stinsăi cu piciorul țigara virtuală și mă-ndreptai posomorât către muncă. Trebuie să fac bani pentru Ciprinela dacă nu vreau să fiu și eo protagonistul vreunei scene din astea.