Sandibel

Ți-am zis că pe colega mea de pat o intitulez, printre altele și Cipinela, nu? Nu ți-am zis? Păi și ce te face să crezi că-ți voi spune acum? Aaa…da, poate pentru că urmează să-ți povestesc despre ea…Bun. Săptămâna trecută, luni, am fost din nou la BuCURești cu Ciprinela, căci nu-i așa, îmbătrânesc și trebuie la un moment dat să mă așez și eu la casa mea. Ce legătură are capitala cu păpușa mea gonflabilă? Păi dacă tot m-am hotărât s-o iau, trebuie să procedez ca la carte, respectiv să-i fac o revizie și s-o repar dacă e nevoie. Din naștere, de la mama natură și de la tac-su, ea e cam oarbă, adică să fiu mai precis, are dioptrii pe undeva pe la 4-ochiu stâng și 5 ochiu drept, nu știu dacă sunt cu plus sau cu minus, dar pot să spun cu certitudine că atunci când își pune ochelarii zici că se uită prin borcane la tine. Eu pe asta am și mizat atunci când i-am cerut prietenia, că nu vede! Și de fapt cred că de asta și stă cu mine de atâta amar de vreme, habar nu are cum arăt. Dar na…e credincioasă și nu știi cum pot să mă trezesc cu ea peste vreo 8-9 ani de căsătorie că-și recapătă vederea și-mi dă la mumu când o vedea cine o înghesuie. Așa mai bine o duc să-și repare proiectoarele și apoi aștept să văz ce reacție are când m-o vedea: rămâne sau pleacă.
Și uite așa, pusărăm noi curca-n paporniță, ouăle-n punga cu mălai și-o luarăm spre orașu cu nume de cioban. În prelabil, ea scosese toate datele despre operația minune, despre doctorul la care ar trebui să apeleze, ce se spune despre el pe diversele forumuri de specialitate și cel mai important unde este adresa clinicii la care trebuia să mergem. Unde crezi că era? Pe o stradă paralelă cu strada pe care se afla cooperativa unde dau eu cu sapa. Ți-e clar că de ce mă apropiam mai mult de destinație, de aia-mi pulsa inelu maro mai ceva decât buzele unui pește de acvariu. Preț de o oră jumate cât a durat consultația, cred că mi-am contractat curu de 130 de ori astfel încât, atunci când am vrut să calc accelerația să plecăm spre casă, am simțit cum febra musculară pusese stăpânire pe frâna mea de căcat și cum pârțurile-mi deveniseră la fel de libere ca românii după revoluție. Toate neplăcerile cauzate de nefericita coincidență s-au risipit însă când am văzut-o ieșind din curtea unde era clinica, neștiind în ce parte s-o ia. M-am căcat pe mine de râs, ba chiar am scăpat un pârț tirbușon, din ăla înșurubat, de cât de fani era faza. Ce se înâmplase… Ca să-i afle dioptriile, nea doftoru, pentru o mai bună acuratețe, îi pusese niște atropină în ochi, fapt care se concretizase în dilatarea pupilei până în a ajunge să se confunde cu irisul și automat făcând ca Cipicao să fie mai oarbă decât era și să pășescă precum Bambi pe gheață. Pentru ca distracția să fie maximă, nic măcar nu am respirat până a ajuns la mașină, am lăsat-o să mă găsească pe bâjbâite. Acum ce-i drept, prima senzație când am văzut-o de aproape a fost că se transformase într-unul din ăia din filmu ăla cu vampiri, dar de ce trecea timpul, mai mult mă obișnuiam și mai distractivă devenea situația. La un moment dat, aproape de ieșirea spre autostradă, soarele stătea să apună și cădea exact perpendicular pe perbrizul mașinii. Degeaba încercam să ne pitulăm după parasolare, soarele ne găsea oricum. Singura șansă era să avem niște parasolare cât tot parbrizul, da din pulă, că nu aveam și oricum dacă aveam și le foloseam, nu mai vedeam să conducem. Așa că ne descurcam cum puteam, mai după oglindă, mai cu mâna la ochi și uitându-ne printre degete. Mă și cum mă chioram eu așa să conduc printre…soare, îmi arunc privirea în dreapta să văd ce face Esmeraldoasa mea. Căcarea de râs numărul doi pune stăpânire pe diafragma mea!!! Neavând posibilitatea să-și contracte pupila, ochii Ciprinelei se umeziseră mai ceva ca ai unei gospodine ce se uită la filme cu Marimar. Ca să-ți imaginezi ce vedeam eu, îți mai spun că vitoarea doamnă penisdemasă are fața cam cum o au personajele din desenele alea chinezești, pătrățoasă ca un biscuit, ochii mari căprui, numai că acum erau la fel de mici ca ai unui chinez ce stă să iasă din container după o călătorie de 20 de zile, pe vreun vapor și pe deasupra mai erau și-n lacrimi. Fără să vreau, memoria din copilărie punea stăpânire pe cea ocupată cu filme porno cu Alina Plugaru căci aveam în față exact tabloul cu Sandy Belle care plângea după prințu pulii mele, că nu mai știu cum îl cheamă. Îți spun, momentul a fost unul într-o viață pentru mine. Am râs de m-am stricat. Și râsul a continuat și-n outletu de pe autostradă, unde săraca șopoholică, mă chema la fiecare bluză care i se părea ei că e frumoasă, să-i spun ce preț are. Nu mai are rost să-ți spun că de vreo 2-3 ori m-a chemat la haine de băieți. Abia a doua zi și-a revenit cât de cât, săraca…
Acum, din nefericire, ce are Ciprinlea nu se poate opera, după spusele superdoctorului și se pare că o să rămânem împreună, atâta timp cât ea nu mă cunoaște decât după voce, dar măcar m-am întors mai deștept din miniexcursia asta pentru că am aflat următoarele două chestii:
1. dacă vrei să faci cuiva o glumă proastă, atropina este soluția supremă;
2. singurul moment în care femeiele nu se gândesc la cumpărături este atunci când sunt doar un amărât de speramatozoid preocupat să ia fața celorlalți aflați în cursa pentru un loc în ovul.